top of page
Poza scriitoruluiLitoral Bulgaria

Sol Luna Bay Resort, iulie 2024

"#Recenzie   Sol Luna Bay Resort, Obzor

15-20 iulie 2024

Familie cu 2 copii (10ani,1 an) 1100 euro, rezervare din aprilie

In urma unei proaste comunicari din partea agenției de turism, am ajuns sa fim cazați în clădirea anexa a hotelului,ceea ce ne-a stricat începutul de sejur,dar,până la urmă s-a dovedit a fi chiar ok..

Așadar ,cazarea a fost in studio cu vedere la mare, în clădirea-anexa .

Hotelul dispune de parcare păzită, contra cost,10 leva /zi , pe care i-am plătit la recepție,cu cardul .

După ce am aflat unde suntem cazați , unul din băieții care cară bagajele ne-a însoțit spre anexa . A trebuit să mutăm mașina din parcarea hotelului și să o ducem în parcarea de la anexă ( aprox 5 min de ocolit cu mașina) , aceasta având o altă intrare stradală. Acest lucru a însemnat caratul bagajelor de doua ori .. (dat fiind faptul că noi eram convinși că avem rezervată camera in hotel ).

Parcarea anexei este mult mai buna. Mașinile stau la umbra, chiar la parter, sub clădire,efectiv

Parcarea hotelului este de fapt, in gradina, printre copaci, pe teren denivelat ( Un hotel atât de mare ar putea nivela și asfalta aceasta zona de "parcare"

Cei de la recepție au fost binevoitori și zâmbitori,s-au mișcat destul de repede. Am primit brățările la ora 11, camerele la ora 16 ..(checkinul începe de la ora15).

De la 11 la 16 am putut beneficia de toate facilitățile hotelului,ceea ce ne-a prins foarte bine.

        Camera primită se afla la et 4 . Am fost împreună cu o altă familie, care avea același tip de studio că și noi( tot 2 copii și ei ) .

 Liftul din clădirea anexa are capacitate de maxim 3 persoane. Cel din hotel de max 8.

De la et patru la parter dura 1 minut coborârea.In hotel, vreo 30 sec... Până te obișnuiești, ai impresia că a rămas blocat între etaje..

Camera primită,cu vedere la mare, a fost ,de fapt,cu vedere la zid.. peretele balconului de la et 4 este din beton , iar daca doreai sa vezi marea, trebuia să te ridici in picioare sau pe vârfuri , în funcție de înălțime. Deci camera a fost cu sunet la mare ,mai degrabă

 studioul nostru a avut suprafață mai mare decât al prietenilor noștri ( achitând aceeași sumă pe același tip de camera)

Aerul condiționat nu a funcționat din prima zi . Am anunțat recepția, au venit să îl repare, după 15 min s-a defectat din nou .. A doua zi s-a întâmplat la fel, făcând 4 drumuri la recepție. Până la urmă, domnișoara de la recepție mi-a spus că de fapt ACul are o problema mai gravă ,care nu se poate repara într-o zi, două,d-na manager cunoaște problema,așa că mă sfătuiește că a dimineață următoare să iau legătura cu dumneaei pentru relocare.

Următoarea zi, la ora 12,30 am fost relocati in aceași clădire, la et. 1.. de data asta cu vedere fix la mare.

Noua camera a fost mai mica in suprafață,dar nu ne-a deranjat... Funcționa aerul condiționat, puteam respira

 Bineînțeles că a venit și ea cu ceva probleme.. De sub cada curgea apa continuu, de fiecare data când foloseam dusul.. răcoros la picioare, periculos pentru mândra de 1,5 ani .... Nu am mai anunțat pentru că deja obosisem de la împachetat/despachetat bagaje ... Deja îmi imaginam cum o luam de la capăt ...

  Pe hol am avut la dispoziție masa și fier de calcat

 La următorul etaj am avut dozator cu apa rece/fierbinte

 Curățenie s-a făcut zilnic , la fel au schimbat și prosoapele in camera.

 Ne-am simțit mereu in siguranță (in sensul că nu s-au furat tableta,telefon, bani. .cum s-a mai povestit pe grup)

 Aveam posibilitatea sa facem plaja și în fața anexei, găsind locuri chiar mai bune decât în fața hotelului.

Încă se practică rezervarea cu prosopul..ceea ce, recunosc, din a treia zi am inceput sa facem și noi... Neexperimentați fiind, găseam la 7 dimineața ,locuri pe rândul 4 (bun și bronzul) ..

 Avantajul unui loc departe de plaja este apropierea de bar  deci..adulții s-au bucurat, copiii s-au ars la tălpi..

Legat de baruri/restaurante, in clădirea anexa exista un singur bar ,fără ronțăieli ( la un moment dat aducea o paella mare,de care nu se atingea mai nimeni)

Am sesizat că băuturile de la barul de la etaj (lobby bar) erau mult mai concentrate decât cele de jos.. La fel, nu mi s-a părut ok aceasta diferența de calitate a serviciilor

Mâncarea a fost diversa. Mi-a plăcut faptul că au existat baby food corner ,chiar și gluten free corner . Toată lumea a plecat sătulă de la masă.

Prăjiturile chiar aveau gust bun și diferit . Într-adevăr, cremșnitul a fost f bun, la fel și baclavalele și niște mini foietaje însiropate

 De ziua lui, soțul a găsit în camera o sticla cu vin, o cutie cu praline și o felicitare din partea staffului. Mi s-a părut foarte drăguț din partea lor!

 Aquaparkul a fost foarte căutat de către fetița de 10 ani.Sotul a confirmat că este într-adevăr distractiv.

 Spre seara,când se mai elibera, mergeam și cu cea mica la piscina de copii (0,45cm adâncime)

 Piscina pt adulți am vizitat-o tot după ora 16-17, când era mult mai liberă.

 Consider că pentru capacitatea hotelului ( 1600 camere din ce am retinut de la Dna manager) , cele două piscine și spațiile aferente pentru șezlonguri nu sunt/par suficiente .

 Activități au existat zilnic, și pentru adulți și pt copii. Am zărit grupuri de yoga, colt pentru tras cu arcul , volei pe plaja, tenis de masa, biliard ...

Echipa de animatori a fost prezenta și activa de dimineața Până seara, la amfiteatru/sala de spectacole.

 Un alt avantaj l-au constituit magazinele de la etajul 1 al hotelului

 La aproximativ 3km distanță am găsit centrul stațiunii,cu tarabe, terase, parcuri, banca cu un schimb bun lei-leva

Există și mijloc de transport din ora in ora, dar se poate merge lejer și pe jos.

In concluzie, copiii s-au distrat foarte mult.

Din punctul meu de vedere, Sol Luna Bay Resort trebuie sa investească și în zona anexă, sau sa micșoreze simțitor preturile camerelor din aceasta clădire .

Este un hotel care oferă suficiente facilități,care se desfășoară însă pe o suprafață f mare .(Mi-ar fi plăcut să fie mai compacte sau, macar, să se repete, pentru a nu te deplasa pe o lungime atât de mare, să mănânci o înghețată,de exemplu)

Nu regretăm alegerea făcută,decât în cazul agenției, dar anul viitor vom incerca și altceva !" Andreea



           

20 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page